Când investești bani, vrei să știi un lucru esențial: când și cum îi vei recupera. Asta înseamnă, de fapt, rambursarea investițiilor. În crowdfunding, procesul este clar, transparent și, cel mai important, ușor de urmărit. În acest articol, îți explicăm pas cu pas cum funcționează rambursarea investițiilor atunci când alegi să investești prin Fagura.
Ce înseamnă rambursarea investițiilor?
Rambursarea investițiilor este procesul prin care banii investiți de tine – adică capitalul – împreună cu dobânda câștigată, revin treptat în contul tău. La Fagura, acest lucru se întâmplă în fiecare lună, direct și automat, fără ca tu să fii nevoit să faci vreo acțiune în plus.
Fiecare împrumut în care ai investit este returnat în rate lunare. Acestea se văd în tranzacțiile din contul tău, iar Fagura retrage automat comisionul de intermediere (abia la retur, da!). Asta înseamnă că în fiecare lună vei primi o parte din suma investită, plus dobânda aferentă acelei luni.
Cum are loc rambursarea investițiilor, pas cu pas
Totul începe cu o investiție. Alegi un împrumut listat pe platformă și investești o anumită sumă în el (între 25 și 200/500€, în funcție de tipul de investitor care ești). Din acel moment, debitorul (compania care a primit împrumutul) începe să plătească ratele lunare stabilite prin contract.
Fiecare rată lunară este împărțită între toți investitorii care au contribuit la acel împrumut. Proporțional cu investiția ta, o parte din acea rată ajunge în contul tău Fagura. Este un proces automat și transparent: poți vedea în orice moment cine a plătit, cât ai încasat și ce urmează.
Exemplu concret de rambursare
Să presupunem că investești 100€ într-un împrumut mai mare, de 10.000€, pe o perioadă de 24 de luni, cu o dobândă anuală de 18%. Deoarece tu deții 1% din acest împrumut, vei primi lunar 1% din rata plătită de debitor – aproximativ 4,98€/lună.
Astfel, la finalul celor 24 de luni, vei fi încasat aproximativ 119,52 EUR: adică îți recuperezi capitalul investit (100€), plus un profit estimat de 19,52 EUR. Acesta este avantajul rambursării lunare – primești constant bani înapoi, lună de lună, pe care îi poți reinvesti sau retrage în orice moment.
Ce se întâmplă dacă apar întârzieri?
În realitate, nu toate împrumuturile merg perfect. Uneori, pot apărea întârzieri în rambursare. De aceea, la Fagura avem implementat un sistem robust de monitorizare și recuperare.
Dacă un debitor întârzie plata, platforma trimite notificări automate, iar echipa de colectare începe procesul de recuperare. Pentru aceste întârzieri, dobânda ta ca investitor poate crește, din contul penalităților aplicate pentru aceste întârzieri.
În cazuri speciale, împrumutul poate fi transferat către un fond de colectare, pentru ca tu să recuperezi o parte semnificativă din suma investită. Totul este documentat și actualizat în contul tău – ai transparență totală asupra fiecărei situații.
De ce e important să înțelegi cum funcționează rambursarea investițiilor?
Pentru că atunci când știi exact cum și când îți recuperezi banii, ai mai multă încredere în procesul de investiție. Rambursarea lunară este un mare avantaj al platformelor de tip crowdfunding, în comparație cu alte forme de investiție unde trebuie să aștepți ani de zile pentru a obține profit.
La Fagura, rambursarea investițiilor este:
- predictibilă,
- automată,
- ușor de urmărit,
- și adaptată nevoilor tale.
Banii lucrează, iar tu te instruiești
Rambursarea investițiilor în crowdlending nu este doar un proces financiar. Este un semn că banii tăi lucrează pentru tine și că decizia ta de a investi contribuie la dezvoltarea economiei locale.
Cu rambursare lunară, transparență totală și posibilitatea de a reinvesti constant, investițiile tale devin mai sigure, mai flexibile și mai profitabile. Poți oricând apela la retragerea fondurilor, dar folosești Piața secundară.
Dacă vrei să vezi cum funcționează acest mecanism în practică, creează-ți un cont gratuit pe Fagura.ro și începe să investești smart, alături de o comunitate care crede în viitorul finanțelor alternative.