Despre Fagura

Istoric

Fagura a fost înființată în mai 2019 la Chișinău, ca prima companie de crowdlending din spațiul românesc. Am pornit la drum cu o echipă curajoasă, care a avut ambiția să democratizeze investițiile și accesul la finanțare, îmbinând tehnologia cu spiritul unei comunități.

Avem birouri în București și Chișinău și determinarea să creștem internațional. În doar patru ani, am intermediat investiții în împrumuturi în valoare de peste 4.5 milioane de euro care au generat un profit total de peste 750 mii de euro pentru investitori.

Am creat Fagura pentru că vrem să dăm şanse antreprenorilor care vor să își crească afacerea și oportunități investitorilor care vor să genereze profit, susținând economia românească. Vrem ca Fagura să fie comunitatea în care putem crește financiar împreună.

Viziune, misiune valori

Suntem arhitecți ai băncii viitorului, o comunitate financiară în care poți investi, împrumuta, face plăți și transfera bani instant

Încredere Avem încredere în potențialul comunității de antreprenori și investitori de a susține mediul de afaceri românesc. Câștigăm încrederea clienților prin comunicare deschisă și onestă, empatie și dorința de a ajuta.
Apartenență Ne bazăm pe integritate și respect reciproc. Legătura noastră se întemeiază pe un puternic simț al responsabilității și al proprietății. Pe Fagura, fiecare împrumutat poate deveni investitor și construim comunitatea în care creștem financiar împreună.
Învăţare continuă Credem că putem deveni mai buni doar învățând câte ceva nou în fiecare zi. Ne inspiră inovatorii, colegii, concurenții și clienții.
Inovaţie Gândim curajos și ne asumăm riscuri în mod inteligent. Găsim soluții acolo unde alții nu le văd. Dezvoltăm tehnologie inovatoare pentru a oferi clienților servicii financiare eficiente, simple și rapide.

Echipa Fagura

Aceștia suntem noi, oamenii Fagura. Suntem aici să îți răspundem la întrebări, să găsim împreună soluții și să aducem serviciile financiare mai aproape de oameni.

Tudor Darie

Tudor Darie

CEO

Tudor Darie

Cristian Pasa

COO

Natalia Casian

Casian Natalia

CFO

Sandu Camerzan

Sandu Camerzan

CTO

Dumitru Ciorici

Dumitru Ciorici

CBDO

Constantin Donțu

Constantin Donțu

marketing advisor

Adelina Chicerman

Adelina Chicerman

Customer Support Manager

Cristian Savin

Cristian Savin

Full Stack Developer

Inga Snegur

Inga Snegur

Sales Growth Manager

Denis Covanji

Denis Covanji

Full Stack Developer

Ștefan Ciorici

Ștefan Ciorici

Creative Design

Elena Fuior

Elena Fuior

test manager

Ioana Curtali

Ioana Curtali

Marketing Director

Lidia Șchiopu

Lidia Șchiopu

support manager

Nadia Darie

Nadia Darie

marketing manager

Rodica Golea

Rodica Golea

Deputy Chief Accountant

Ștefan Covanji

Ștefan Covanji

junior developer

Fagura Contact Support

Suntem aici să te ajutăm

Program de lucru: Luni – vineri: 9.00 – 18.00
Cererile de credit pot fi depuse online 24/7

Investiția în proiecte de finanțare participativă implică riscuri, inclusiv riscul pierderii parțiale sau integrale a fondurilor investite. Investiția dvs. nu este acoperită de schemele de garantare a depozitelor stabilite în conformitate cu Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului. De asemenea, investiția dvs. nu este acoperită de schemele de compensare a investitorilor stabilite în conformitate cu Directiva 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

Este posibil ca investiția dumneavoastră să nu genereze niciun venit. Acesta nu este un produs de economisire și vă sfătuim să nu investiți mai mult de 10% din capitalul dumneavoastră net în proiectele de finanțare participativă. Este posibil să nu puteți vinde instrumentele de investiții atunci când doriți. Dacă sunteți în măsură să le vindeți, este posibil totuși să înregistrați pierderi.