6 Martie 2026, 09:00 Am lansat noul Program de Referral! Invită prietenii pe Fagura și câștigați împreună! Invită

Ghidul Împrumutatului Fagura: Cum obții finanțare inteligentă (fără dosar cu șină)

Tuturor nu ne plac împrumuturile, dar anume ele ne salvează și ne fac să creștem. Uneori, un împrumut luat la timp este exact „combustibilul” de care ai nevoie ca să-ți crești afacerea, săfaci o achiziție critică sau să refinanțezi acele carduri de credit cu dobânzi astronomice. La Fagura, am reinventat procesul. Uită de luni de așteptare, dosarul cu șină și condițiile riguroase. Suntem o platformă unde tehnologia întâlnește comunitatea. Dacă te gândești să aplici pentru finanțarea firmei, acest ghid îți va arăta exact cum să navighezi procesul ca un profesionist.

Resursă specială pentru tine

Știm că detaliile fac diferența și că vrei să ai toate informațiile la îndemână înainte de a face un pas important. De aceea, echipa noastră a pregătit Ghidul Complet al Împrumutatului în format PDF.

Este un manual pas-cu-pas care îți explică tot ce trebuie să știi, de la criterii de eligibilitate până la modul în care funcționează marketplace-ul.

Descarcă aici Ghidul PDF – Tot ce trebuie să știi despre împrumutul la Fagura

1. Înainte de click: întreabă-te „De ce?”

Înainte de a completa cererea, fă un mic exercițiu de sinceritate financiară. Un împrumut sănătos este cel care îți îmbunătățește situația pe termen lung.

  • Scopul: Este pentru o investiție (educație, echipament, refinanțare) sau pentru o nevoie urgentă în firmă?
  • Capacitatea de plată: Verifică-ți bugetele de două ori. O regulă de aur este ca rata să nu depășească 30-40% din veniturile tale nete. Dacă mai ești și pe profit – e și mai bine!

2. De ce Fagura și nu o bancă tradițională?

Dacă ești aici, probabil vrei ceva mai rapid și mai uman. Iată diferențele, pe scurt:

CaracteristicăFagura (P2P Lending)Bănci Clasice
Proces100% Online, de oriundeVizite la sucursală, hârtii
VitezăRăspuns în câteva ore/zileSăptămâni sau chiar luni
Sursă baniInvestitori privați (oameni ca tine)Depozitele băncii
TransparențăCosturi clare, afișate directComisioane destul de complexe

3. Pașii către finanțare 

Procesul nostru este simplu, dar riguros pentru a proteja întreaga comunitate:

  1. Simularea sau Limita de credit online: Ajustezi suma și perioada până când rata lunară e perfectă și verific online, doar cu CUI-ul companiei, dacă te califici.
  2. Aplicația online: Ai nevoie doar de buletin și acces la datele tale financiare (totul digital).
  3. Scoringul: Primești un rating (de la A la G). Cu cât ai fost mai disciplinat financiar, cu atât dobânda e mai mică.
  4. Finanțarea prin comunitate: Cererea ta este expusă investitorilor care, împreună și colaborativ, puțin câte puțin, finanțează împrumutul tău.

(Toate detaliile tehnice despre acești pași le găsești explicate pe larg în Ghidul PDF de mai sus).

4. Regulile de aur ale împrumutatului de succes

  1. Fii onest: Datele corecte înseamnă o aprobare mai rapidă. Planurile trebuie să reflecte realitatea, dar și capacitatea. 
  2. Alege scadența cu cap: O perioadă mai lungă înseamnă rate mici, dar un cost total mai mare.
  3. Folosește reminders in calendarul google: Deoarece Fagura nu retrage automat banii din contul tău, e important să fii organizat. Setează-ți un reminder pe telefon sau în calendar cu 2-3 zile înainte de data scadenței. Astfel, vei avea timp să faci transferul manual și te asiguri că istoricul tău de credit rămâne impecabil, fără nicio zi de întârziere.

Concluzie

La Fagura, credem în lucrurile făcute simplu și la îndemâna tuturor. Împrumutul tău nu este doar o tranzacție, ci o dovadă de încredere între membrii comunității.

Nu uita să descarci Ghidul PDF de mai sus pentru a avea parcursul complet și a fi pregătit pentru o finanțare care să te propulseze spre alt nivel!

Obținerea de credite pentru Startup-uri pe Fagura: Ghid pas cu pas

Dacă ai un start-up și ești în căutarea unei finanțări pentru a-ți pune în practică ideile geniale, ai ajuns în locul potrivit. Fagura este platforma de crowdlending din România care îți oferă șansa să obții fondurile necesare pentru proiectul tău de dezvoltare într-un mod simplu și rapid. Te vom ghida pas cu pas prin procesul de obținere a unui credit pe platforma noastră. Hai să începem aventura!

Pasul 1: Înregistrarea pe platformă

Primul pas este să te înregistrezi pe Fagura.ro. Accesează site-ul nostru și creează-ți un cont de utilizator (împrumutat). Aici va trebui să completezi câteva detalii personale de bază: denumirea companiei și CUI-ul acesteia (codul unic de identificare), numele și prenumele tău, email și număr de telefon. Este important să folosești informații reale și actualizate. Tot aici trebuie să creezi o parolă puternică, pe care să o reții și cu care te vei conecta ulterior în platformă.

Pasul 2: Validarea datelor

Pentru a ne asigura că totul este în regulă și pentru a proteja comunitatea noastră de investitori, vom valida datele tale prin câțiva pași simpli:

Validarea Telefonului

Vei primi un SMS cu un cod de verificare pe numărul de telefon pe care l-ai furnizat. Introdu codul în platforma noastră și gata, ai validat și numărul de telefon!

Validarea Email-ului

După înregistrare, vei primi un email de confirmare. Deschide-l și dă click pe linkul de activare pentru a-ți valida adresa de email. Simplu, nu-i așa?

Validarea Identității

Următorul pas este validarea identității. Pentru asta, va trebui să ai la îndemână actul tău de identitate valabil (NU copie). Poți folosi buletinul de identitate. Vei face o poză față și una verso a actului de identitate folosit, precum și un selfie cu tine. Acest pas este esențial pentru a ne asigura că ești cine spui că ești.

Pasul 3: Detaliile companiei

Acum că identitatea ta este validată, e timpul să trecem la detaliile despre compania ta. În baza denumirii și CUI-ului oferit, noi extragem automat: Adresa sediului social, Domeniul de activitate și altele. Asigură-te că toate informațiile sunt corecte și actualizate. Acestea vor putea fi completate cu câmpurile disponibile în mod opțional: adresa oficiului, link la profil Linkedin și link de web site.

Pasul 4: Creează o cerere

Acesta este momentul în care îți poți prezenta afacerea și experiența pe care o ai! Un pitch bine structurat poate face diferența între a obține sau nu finanțarea dorită. Iată ce trebuie să incluzi:

  1. Suma Împrumutului 

Din start trebuie să știi de ce sumă ai nevoie, pentru ce scop și pe ce perioadă. Adițional vei mai pune și IBAN-ul companiei (în lei) ca să avem toate datele din start

  1. Descrierea proiectului

Descrie în câteva fraze ce dorești să faci cu banii. Vrei să extinzi afacerea, să lansezi un nou produs sau să investești în marketing? Fii specific și transparent în privința utilizării fondurilor: pentru ce ai nevoie de bani? Care este contribuția companiei în acest proiect? În cât timp se răscumpără banii? E important să adaugi aici prezența companiei pe rețelele sociale: FB, Insta, Youtube sau TikTok.

  1. Detalii despre Proiect și echipă

Este important să ne asigurăm că are cine implementa proiectul tău. Notează scopurile și obiectivele companiei (misiune și viziune). Descrie activitățile principale și produsele / serviciile oferite de firma ta. Scrie ce realizări notabile a avut compania pe parcursul anilor de activitate sau dacă e o companie nouă, scrie despre realizări personale. La echipa proiectului notează câte persoane sunt în companie și ce competențe au. La „riscuri și strategii de gestionare” poți trece despre riscurile în activitate și ce strategii ai pentru depășirea acestora.

  1. Detalii despre utilizarea fondurilor

Menționează pentru ce va fi utilizată finanțarea pe care mizezi. Adaugă poze de la sau despre afacerea ta și alte documente relevante care te pot recomanda. 

  1. Verifică repetat datele

Vei fi îndemnat să verifici repetat datele despre împrumut, suma, dobânda și perioada, pentru a te asigura că ai completat totul corect și convingător. Fii sincer și realist – asta convinge întotdeauna.

Pasul 5: Analiza și Scoring-ul

După ce ai completat toate detaliile, suntem pregătiți să facem apel la informațiile despre compania ta. Un scoring automatizat, analizează toate datele primite și face apel la declarațiile anuale pe activitatea financiară a companiei, depuse către autorități. Este analizat și administratorul companiei, comportamentul său creditar, gradul de îndatorare și veniturile acestuia – administratorul fiind garantul principal pe acest credit. Suplimentar, echipa Fagura va analiza cererea ta și va reveni, în cazul în care este nevoie de completări sau detalii suplimentare în cadrul pitch-ului. Vom verifica toate detaliile furnizate și vom realiza un scoring al afacerii tale. Acesta este momentul în care se decide dacă primești finanțarea sau nu.

Finanțarea cererii tale poate dura câteva zile

Și gata! Nu-i așa că a fost simplu? Acum ești pregătit să atragi finanțarea și să-ți duci afacerea la următorul nivel. Finanțarea cererii poate dura până la câteva zile (maxim 14), timp în care ești în permanentă comunicare cu echipa de suport Fagura.ro. Poți distribui pe rețele pitch-ul tău și îndemna prietenii să devină investitori. Noi suntem aici să te ajutăm la fiecare pas și să ne asigurăm că procesul este cât mai simplu și transparent pentru tine.

Hai, ce mai aștepți? Viitorul tău antreprenorial este mai aproape de realitate decât te gândești. 

Sper că acest ghid ți-a fost de ajutor și te așteptăm cu drag pe prima platformă de crowdlending din România! Dacă ai întrebări, nu ezita să ne contactezi. Succes în tot ceea ce faci!

Investiția în proiecte de finanțare participativă implică riscuri, inclusiv riscul pierderii parțiale sau integrale a fondurilor investite. Investiția dvs. nu este acoperită de schemele de garantare a depozitelor stabilite în conformitate cu Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului. De asemenea, investiția dvs. nu este acoperită de schemele de compensare a investitorilor stabilite în conformitate cu Directiva 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

Este posibil ca investiția dumneavoastră să nu genereze niciun venit. Acesta nu este un produs de economisire și vă sfătuim să nu investiți mai mult de 10% din capitalul dumneavoastră net în proiectele de finanțare participativă. Este posibil să nu puteți vinde instrumentele de investiții atunci când doriți. Dacă sunteți în măsură să le vindeți, este posibil totuși să înregistrați pierderi.