Comunitatea Fagura crește constant: avem peste 3.000 de investitori activi și peste 1.200 de utilizatori care s-au alăturat platformei prin recomandări. Doar în 2025, membrii comunității au obținut peste 15.000 EUR în bonusuri prin Programul de recomandare (Referral) Fagura. Acum ducem totul la nivelul următor cu Referral 3.0: am simplificat procesul, am clarificat regulile legate de timp și am oferit utilizatorilor mai mult control asupra invitațiilor trimise.
Ce s-a schimbat? Condiții prioritare în versiunea 3.0
Dacă ai utilizat versiunile anterioare ale Programului de Referral, vei observa câteva modificări importante în mecanismul de funcționare:
Bonus acordat individual, pentru fiecare referral eligibil
În versiunile anterioare, acordarea bonusului era condiționată de atingerea unui anumit număr de invitați activi. În Referral 3.0, bonusul se acordă pentru fiecare persoană invitată care îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute în Regulament (crearea și activarea contului, finalizarea KYC și realizarea investiției sau contractarea împrumutului, după caz).
Termen de valabilitate clar și limitat în timp
Fiecare invitație are un termen de valabilitate de 30 de zile. Invitația poate fi reînnoită de maximum două ori, fără a depăși durata totală de 90 de zile de la inițierea primei invitații, în condițiile stabilite de Regulament.
Monitorizare și notificări din dashboard
Utilizatorii au acces la un dashboard dedicat, unde pot urmări statusul fiecărei invitații și pot transmite notificări de tip reminder, în limitele și condițiile prevăzute de Program.
Cum profiți la maximum de program? Scenarii practice
Indiferent de rolul tău pe platformă, Referral Program Fagura este conceput să lucreze pentru tine.
Scenariul A: Ești Investitor și vrei să-ți crești portofoliul
Să presupunem că ai prieteni care doresc să-și diversifice economiile sau o cunoștințe care administrează o companie (PJ).
Pasul 1: Trimite linkul tău unic de referral din secțiunea „Contul meu”.
Pasul 2: Prietenul tău își creează cont prin linkul tău, finalizează verificarea (KYC) și, în termen de 30 de zile:
investește minimum 250 EUR (Investitor PF) sau
investește minimum 1.000 EUR (Investitor PJ) sau
contractează un împrumut de minimum 1.000 EUR (Împrumutat PJ).
Rezultat: După validarea condițiilor, primești 30 EUR (pentru PF sau Împrumutat PJ) sau 90 EUR (pentru Investitor PJ), creditat în contul tău din platformă.
BONUS: Și prietenul tău primește aceeași sumă, dacă îndeplinește condițiile în perioada de valabilitate a invitației.
Scenariul B: Ești Împrumutat și vrei să-ți reduci costurile
Dacă ai accesat o finanțare prin Fagura, poți recomanda platforma altor antreprenori sau prieteni care au nevoie de capital sau doresc să investească.
Pasul 1: Distribuie linkul tău unic de referral din contul tău (prin email, WhatsApp sau social media).
Pasul 2: Persoana invitată își creează cont prin linkul tău, finalizează verificarea (KYC) și, în termenul de valabilitate al invitației:
contractează un împrumut de minimum 1.000 EUR (Împrumutat PJ) sau
Rezultat: După îndeplinirea și validarea condițiilor prevăzute în Program, primești:
30 EUR (pentru Investitor PF sau Împrumutat PJ) sau
90 EUR (pentru Investitor PJ).
Bonusul este creditat în contul tău din platformă în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la confirmarea îndeplinirii condițiilor.
BONUS: Și persoana invitată beneficiază de aceeași sumă, dacă îndeplinește condițiile aplicabile în perioada de valabilitate a invitației.
Pașii spre succes: De la link la bonus
Distribuie link-ul doar în privat și cu mesaje personalizate:
Copiază link-ul din dashboard și folosește noul nostru sistem de sender e-mail pentru o notă personală. Creează mesaje simple, dar cu abordare personală pentru a evita orice suspiciune.
Urmărește statusurile:
În dashboard vei vedea în timp real cine este la stadiul de „Cont Creat” sau cine a trecut la „Acceptat”. Știind pe cine ai invitat îți vei da seama poate unde mai are nevoie de ajutor, suport, sau ghidaj. Aici fagura are nenumărate resure: GHIDUL Investitorului sau GHIDUL Împrumutatului sunt doar câteva dintre ele.
Acționează la timp:
Dacă vezi un prieten blocat la „Cont Creat”, trimite-i un reminder. Dacă invitația a expirat, apasă pe „Înnoire Invitație” pentru a-i mai oferi o șansă de 30 de zile (până la un maxim de 90 de zile în total) pentru activare și realizarea condițiilor.
Resurse utile și transparență
Suntem aici să te ajutăm să crești comunitatea în siguranță. Pentru detalii tehnice și spețe particulare, te invităm să consulți:
Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări despre bonusare și statusuri. Dacă ai o întrebare care nu este acoperită, oricând îți stă la dispoziție chatul de pe site.
Prezentul Regulament reglementează condițiile de participare, mecanismul de funcționare, criteriile de eligibilitate și modalitatea de acordare a bonusurilor în cadrul Programului de Referral Fagura, desfășurat de către FAGURA FINANCE S.R.L., o societate cu răspundere limitată, organizată și funcționând în conformitate cu legile din România, cu sediul social situat în Strada Sevastopol nr. 24, Parter, Camera 1 Bis și Camera 5, , Sectorul 1, București, România, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/8030/2021, identificator unic la nivel european EUID ROONRC.J40/8030/2021, având cod unic de înregistrare 44221810, în continuare – „Fagura”, în calitate de furnizor de servicii de finanțare participativă autorizat, numarul si data inscrierii in Registrul A.S.F.: PJR28FSFPR/400003/04.09.2023.
Prezentul Regulament se aplică în completarea Termenilor și Condițiilor de Utilizare a Platformei www.fagura.ro. În cazul existenței unor neconcordanțe între prevederile prezentului Regulament și Termenii și Condițiile de Utilizare a Platformei, prevederile prezentului Regulament vor prevala exclusiv în ceea ce privește aspectele specifice Programului de Referral.
La Fagura, comunitatea este motorul care susține creșterea investițiilor alternative. De aceea, am reconstruit Programul de Referral pentru a crește comunitatea și a recompensa în mod direct atât utilizatorul care invită, cât și persoana invitată. Pentru fiecare prieten care își creează contul prin linkul tău și îndeplinește condițiile de eligibilitate, bonusul se acordă ambelor părți. Iar dacă procesul de activare durează mai mult decât termenul inițial, poți relansa invitația din contul tău, astfel încât aceasta să rămână valabilă conform regulilor programului.
1. Programul de Referral 3.0
Spre deosebire de versiunile anterioare, în Programul de Referral 3.0 am simplificat procesul de bonusare și am introdus instrumente noi de monitorizare:
Bonusare individuală: Primești bonus pentru fiecare referral aprobat care a finalizat pașii necesari.
Termen de valabilitate: Fiecare invitație are acum o fereastră de oportunitate de 30 de zile. Aceasta poate fi înnoită de 2 (două) ori, dar să NU depășească în total 90 de zile.
Notificări de tip reminder: Poți reaminti prietenilor tăi să finalizeze procesul direct din platformă și să te asiguri că nu le scapă această oportunitate.
2. Termeni cheie
Pentru a simplifica procesul de monitorizare a invitațiilor, fiecare utilizator poate folosi dashboard-ul dedicat în contul său personal, care are scopul de a oferi transparență asupra stadiului fiecărei invitații și de a permite urmărirea în timp real a progresului acesteia. Programul de Referral utilizează următoarele statusuri:
Invitat: Invitația a fost transmisă (email-ul a fost expediat), însă persoana invitată nu a creat încă un cont pe platformă.
Cont creat: Persoana invitată și-a creat contul de utilizator și a parcurs toți pașii necesari pentru a putea investi sau contracta împrumuturi, inclusiv procedura de verificare și confirmare a identității (KYC). Din acest moment începe să curgă termenul de 30 de zile în care trebuie îndeplinite condițiile programului.
Acceptat: Persoana invitată a îndeplinit condițiile aplicabile (investiție/împrumut), iar bonusul este acordat și transferat în conturile părților eligibile, conform Regulamentului.
În așteptare: Persoana invitată nu a îndeplinit condițiile aplicabile iar perioada de 30 zile nu a expirat încă.
Invitație expirată: Termenul de 30 de zile, precum și posibilitatea de reînnoire a invitației, a expirat fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de program, iar invitația își încetează valabilitatea.
Închis: Referral-ul și-a creat contul, l-a activat sau a investit suma necesară, însă a făcut-o utilizând un link expirat sau după depășirea duratei maxime de 90 de zile de la inițierea primei invitații. În această situație, nu se acordă bonusul niciunei părți.
3. Condiții de Eligibilitate și Recompensare
Condiții de eligibilitate
Participarea la Programul de Referral Fagura este deschisă oricărei persoane fizice sau juridice, în mod liber și voluntar, cu condiția îndeplinirii cerințelor generale de eligibilitate prevăzute pentru utilizatorii www.fagura.ro, prevăzute în Termenii și Condițiile de Utilizare a Platformei Fagura.
Bonusul se acordă Invitantului (Referrer) și, respectiv, Invitatului, la îndeplinirea următoarelor condiții:
atât invitantul, cât și invitatul, trebuie să dețină un cont activ în platformă și să fi parcurs toți pașii necesari pentru a putea investi sau contracta împrumuturi, inclusiv procedura de verificare și confirmare a identității (KYC).
invitatul care a creat un cont de investitor trebuie să alimenteze contul și să realizeze investiții efective în împrumuturi care sunt semnate și debursate către împrumutați; bonusul va fi calculat și acordat doar în momentul în care aceste condiții de finalizare a tranzacțiilor sunt îndeplinite (sub rezerva respectării termenului limită prevăzut în prezentul Regulament).
invitatul care a creat cont de împrumutat, trebuie să contracteze un împrumut, contractul de împrumut trebuie să fie semnat, iar suma aferentă trebuie să fie debursată către împrumutat, în condițiile prevăzute de platformă și de documentația contractuală aplicabilă.
invitatul poate crea ambele tipuri de conturi (Împrumutat și Investitor). Bonusul va fi acordat pe contul unde condițiile de bonusare vor fi îndeplinite mai întâi.
Recompensele sunt stabilite și acordate în funcție de tipul contului de utilizator creat de către invitat în cadrul platformei.
Tip Referral
Condiție de bonusare
Bonus Referrer (Invitant)
Bonus Referral (Invitat)
Investitor PF
Minim 250€ investiți cumulativ în 30 de zile
30€
30€
Investitor PJ
Minim 1000€ investiți cumulativ în 30 de zile
90€
90€
Împrumutat PJ
Contractarea unui împrumut de minim 1000€
30€
30€ (în cont împrumut)
Procedura de acordare a bonusului
Bonusul aferent Programului de Referral se acordă exclusiv după îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor de eligibilitate prevăzute în prezentul Regulament și în Termenii și Condițiile de Utilizare a Platformei
După confirmarea îndeplinirii condițiilor (respectiv realizarea investiției conform pragului aplicabil sau aprobarea, semnarea și debursarea împrumutului), bonusul va fi validat de către Fagura și alocat ambelor părți eligibile (Referrer și Referral, după caz).
Alimentarea efectivă a bonusului se realizează prin creditarea directă a contului de utilizator din cadrul platformei, în termen de maximum 30 (treizeci) de zile calendaristice de la data confirmării îndeplinirii condițiilor de eligibilitate.
Platformelele www.fagura.com și www.fagura.ro fac parte din grupul de companii Fagura, Programul de Referral aplicându-se unitar la nivelul ambelor platforme, în baza unor regulamente care prevăd aceleași reguli și condiții. Dacă Referrer-ul transmite invitația din contul său de pe fagura.com iar Referral-ul tău alege să investească sau să ia o finanțare pe fagura.ro, sau vice-versa, odată ce condițiile programului sunt îndeplinite, Referrer-ul va primi bonusul pe platforma din care a inițiat invitația, iar Referral-ul pe platforma unde condițiile de bonusare au fost îndeplinite în primul rând.
Fagura își rezervă dreptul de a efectua verificări suplimentare înainte de acordarea bonusului, în vederea prevenirii oricăror situații de fraudă sau abuz.
4. Notificări
În scopul facilitării gestionării invitațiilor și al urmăririi îndeplinirii condițiilor de eligibilitate, Programul de Referral include funcționalități de notificare și reamintire disponibile în dashboard.
În situația în care termenul de valabilitate al invitației a expirat fără ca persoana invitată să îndeplinească condițiile necesare, invitația poate fi relansată din dashboard prin opțiunea „Înnoire Invitație”. Relansarea reprezintă o acțiune manuală și are ca efect inițierea unui nou ciclu de invitație, cu un termen de valabilitate de 30 de zile, în condițiile și limitele prevăzute de Regulament.
Pentru invitațiile cu statusul „Cont creat”, pot fi transmise mesaje de reamintire în vederea finalizării acțiunilor necesare (ex. investiție/împrumut), în limita a două (2) remindere per ciclu de invitație. Primul reminder poate fi inițiat manual abia după primele 10 zile de la trimiterea invitației, cu o perioadă de minimum 10 zile între notificări. În situația în care utilizatorul nu inițiază manual niciun reminder, sistemul va transmite automat o notificare cu 7 zile înainte de expirarea ciclului de 30 de zile. Mesajele sunt expediate de Fagura, fiind asociate invitantului pentru a menține caracterul personal al comunicării.
5. Excluderi și comportamente nepermise
Programul de Referral are ca scop stimularea recomandărilor reale, directe și autentice între utilizatori. Orice utilizare a Programului în alte scopuri decât cele pentru care a fost conceput poate conduce la aplicarea măsurilor prevăzute în prezenta secțiune.
Fagura își rezervă dreptul de a suspenda, anula sau recupera bonusurile acordate, precum și de a restricționa sau închide conturile implicate, în cazul identificării unor practici abuzive, frauduloase sau contrare scopului Programului, inclusiv, dar fără a se limita la:
Invitarea de persoane fictive, utilizarea unor identități false sau crearea de conturi în numele unor terți fără consimțământul acestora;
Crearea de conturi multiple de către aceeași persoană, în scopul obținerii nejustificate a bonusurilor (auto-referral);
Scheme de tip bulk/referral farming, inclusiv utilizarea de baze de date, distribuirea masivă nepersonalizată sau utilizarea unor mecanisme automatizate pentru generarea invitațiilor;
Utilizarea de metode artificiale sau tehnice (scripturi, roboți, VPN-uri, conturi intermediare, mecanisme de simulare a activității etc.) pentru a genera în mod artificial îndeplinirea condițiilor de bonusare;
Orice alt comportament care, în aprecierea rezonabilă a Fagura, urmărește obținerea nejustificată a beneficiilor oferite prin Program.
6. Impozitarea
Tratamentul fiscal al bonusurilor acordate în cadrul Programului de Referral se determină în conformitate cu legislația fiscală aplicabilă. În măsura în care, potrivit normelor legale incidente, bonusurile sunt supuse impozitării și există o obligație de reținere la sursă, impozitul aferent se calculează și se reține de către Fagura la data acordării bonusului.
Suma efectiv creditată în contul utilizatorului poate reprezenta valoarea netă rezultată în urma reținerii impozitului aplicabil.
În cazul în care legislația impune obligații fiscale suplimentare (inclusiv, dar fără a se limita la contribuții, declarații sau alte raportări), acestea vor fi îndeplinite conform normelor legale incidente, iar participanții sunt responsabili pentru respectarea eventualelor obligații fiscale personale care nu pot fi reținute la sursă.
Fagura își rezervă dreptul de a solicita informații suplimentare sau documente justificative necesare pentru conformarea cu obligațiile fiscale aplicabile.
Investiția în proiecte de finanțare participativă implică riscuri, inclusiv riscul pierderii parțiale sau integrale a fondurilor investite. Investiția dvs. nu este acoperită de schemele de garantare a depozitelor stabilite în conformitate cu Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului. De asemenea, investiția dvs. nu este acoperită de schemele de compensare a investitorilor stabilite în conformitate cu Directiva 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
Este posibil ca investiția dumneavoastră să nu genereze niciun venit. Acesta nu este un produs de economisire și vă sfătuim să nu investiți mai mult de 10% din capitalul dumneavoastră net în proiectele de finanțare participativă. Este posibil să nu puteți vinde instrumentele de investiții atunci când doriți. Dacă sunteți în măsură să le vindeți, este posibil totuși să înregistrați pierderi.