La Fagura, ne angajăm să asigurăm transparența și corectitudinea în toate activitățile noastre, respectând prevederile Regulamentului UE 2020/1503 și ale Regulamentului Delegat (UE) 2111/2022. Politica noastră privind conflictele de interese (”Politica”) este concepută pentru a preveni, identifica și gestiona orice potențiale conflicte de interese care ar putea apărea în cadrul activității noastre prin platforma de finanțare participativă.
Principalele măsuri din Politica noastră includ:
1. Interzicerea de a obține finanțare pentru anumite categorii de persoane: În conformitate cu Politica noastră, nu acceptăm să ne fie clienți dezvoltatori de proiecte care se află într-un conflict de interese așa cum este definit de noi. Aceste persoane includ membrii conducerii, angajații și orice persoană sau entitate care deține cel puțin 20% din capitalul social sau drepturile de vot ale Fagura.
2. Tratament echitabil pentru investitori, inclusiv companiile afiliate: Toți investitorii, inclusiv companiile afiliate, sunt tratați în mod egal pe platforma noastră. Fagura OU și Darie Ventures, companii afiliate în cadrul grupului, investesc până la maximum 12.500 EUR per proiect pentru a co-finanța oportunități care nu au fost finanțate complet de alți investitori, fără a beneficia de condiții preferențiale comparativ cu alți investitori. Aceste investiții sunt apoi listate pe piața secundară (Buletin de Anunțuri) pentru a permite investitorilor să-și crească oferta și pentru a facilita o finanțare mai rapidă pentru dezvoltatorii de proiecte. Ne asigurăm că respectivele companii afiliate nu sunt tratați preferențial față de alți Investitori datorită relațiilor lor directe sau indirecte cu Fagura sau cu cu alte Persoane implicate așa cum sunt definite de Politică.
3. Transparență și actualizare regulată a informațiilor: Ne asigurăm că toate informațiile relevante despre conflictele de interese și măsurile de atenuare sunt actualizate periodic și sunt accesibile publicului pe site-ul nostru, în conformitate cu cerințele legale. Investitorii și dezvoltatorii de proiecte sunt informați cu privire la orice situații de conflict de interese și la măsurile adoptate pentru a le gestiona.
Pentru a citi în detaliu Politica noastră privind conflictele de interese, vă rugăm să accesați acest link.
Această Politică ne permite să oferim utilizatorilor platformei noastre de finanțare participativă informație transparentă și echitabilă. Fagura rămâne dedicată protejării intereselor tuturor clienților săi, asigurându-se că toate conflictele de interese sunt gestionate corect și eficient.