Fagura.ro, platforma de investiții alternative în finanțarea antreprenorilor, marchează o nouă etapă în parcursul său, dezvăluind o identitate vizuală proaspătă și modernizată, precum și o nouă strategie de poziționare. Această tranziție reprezintă nu doar un simplu moment de schimbare, ci și un pas semnificativ în expansiunea și consolidarea poziției Fagura pe piața europeană, reflectând evoluția și ambițiile brandului pentru viitor.
Planurile de business au nevoie de o strategie adecvată, ceea ce a dus, acum câteva luni, la demararea procesului de redefinire și repoziționare a brandului. Strategia și direcțiile de acțiune concrete au inclus și crearea unei noi identități vizuale, o reprezentare proaspătă și vibrantă – care să reflecte corect spiritul inovativ și principiile care ghidează compania. Noua identitate vizuală a Fagura introduce un logo nou, dar și o nouă imagine a site-ului.
Schimbările au fost documentate și elaborate printr-o colaborare cu echipa Brandocracy, coordonată de Anca Rarău, într-un proiect de consultanță de identitate vizuală și de brand în cadrul programului Star Venture al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Uniunii Europene. Specializată în strategii de brand și marketing, echipa Brandocracy reunește profesioniști români cu experiență relevantă în domeniu, care numai în ultimii cinci ani au lucrat pentru peste 50 de branduri locale și internaționale. În demersul de rebranding pentru Fagura, întreaga abordare strategică conectează obiectivele companiei cu poziționarea brandului în piață, respectiv cu instrumentele de comunicare – verbală și vizuală.
„Proiectul de rebranding al Fagura a însemnat, în primul rând, construirea strategiei de brand și integrarea viziunii ownerilor, a obiectivelor de business, cu personalitatea brandului, cu modul de manifestare a acestuia în tot ceea ce ține de funcționalități, procese, comunicare și interacțiunea cu clienții. Fagura vine cu tehnologie avansată, inovație și acces la resurse pentru toate categoriile de parteneri sau clienți, poziționându-se ca o comunitate de creștere financiară. Semnătura identitară, noul logo și paleta de culori asociate este o expresie a personalității brandului, în concordanță cu valorile care stau la baza întregii comunități create. Logo-ul Fagura exprimă o fuziune de forme și culori care împreună afirmă dinamism, încredere și inovație, reflectând puternic noua poziționare. Ca simbolistică, forma organică și flexibilă din centrul hexagonului galben captează esența mișcării și conexiunii, simbolizând relațiile de parteneriat, tehnologia și fluiditatea tranzacțiilor financiare, reziliența platformei și oportunitățile de investiții care curg prin platforma Fagura. Hexagonul, cu liniile sale echilibrate și simetria perfectă, reprezintă structura ce permite interacțiunile puternice dintre investitori și cei care accesează resursele. Toate acestea exprimă și vizual rolul brandului Fagura de facilitator de servicii financiare care creează o comunitate de afaceri în care membrii învață și cresc împreună”.
Anca Rarău, fondator și managing partner Brandocracy
Mov și galben sunt noile culori ale brandului Fagura. Culoarea mov este asociată cu înțelepciunea și creativitatea, cu ambiția și viziunea de a deschide noi orizonturi financiare, rezonând cu aspirațiile antreprenorilor și investitorilor care caută să crească. Movul este, de asemenea, asociat cu sinceritate și integritate, accentuând încrederea și onestitatea care sunt fundamentale în relația dintre Fagura și toți stakeholderii săi. Galbenul, pe de altă parte, este plin de energie și optimism. În psihologia culorilor, galbenul stimulează procesele mentale, sistemul nervos și inspiră comunicarea. Aceasta este culoarea care induce sentimentul de comunitate și apartenență, reflectând angajamentul companiei de a aduce o atitudine „can do/yes, we can” în tot ceea ce face.
Astfel, logo-ul și paleta de culori alesă pentru Fagura sunt încărcate cu semnificații profunde care îmbrățișează și promovează fiecare aspect al ADN-ului de brand, de la agilitate bazată pe tehnologie până la abordarea orientată către persoane. Toate elementele de brand subliniază promisiunea platformei de a da „şanse viselor înaintea celorlalţi” și de a construi o „comunitate de creștere financiară”.
„Noua identitate vizuală nu este doar despre branding, ci și despre valorile noastre fundamentale. Ne dorim să transmitem un mesaj puternic de încredere în relația cu oamenii din comunitate, că suntem alături de ei și construim împreună o comunitate financiară. Continuăm să ne concentrăm pe îmbunătățirea infrastructurii IT și scalarea platformei pentru a ne asigura că îmbunătățim experiența utilizatorului, iar platforma este profitabilă și generează prosperitate pentru toți investitorii și antreprenorii”.
Tudor Darie, CEO Fagura
Noua identitate și noul design Fagura vine cu noi provocări. Lansarea pe o nouă piață și scalarea în Uniunea Europeană sunt doar câteva aspecte ale provocării pe care o întâmpinăm. Pentru anul 2024, ne propunem să extindem operațiunile în cadrul Uniunii Europene, să testăm servicii financiare noi în Republica Moldova, să lansăm o nouă versiune îmbunătățită a Scoringului și să aducem îmbunătățiri semnificative la nivelul aplicației web și mobile.
Fagura.ro a fost lansată în decembrie 2023 și este prima platformă de crowdlending din România, înregistrată la ASF și testată în Republica Moldova timp de 5 ani. Am dezvoltat in-house un scoring automatizat ce permite luarea deciziilor în câteva secunde. Platforma a fost premiată în domeniul Fintech la mai multe evenimente naționale și regionale: Top 3 best FinTechs, 2019 (România), fiind și câștigători ai cohortei de scale-up în cadrul Acceleratorului InnovX BCR (2022), The Next 100 Global Companies (by Global Banking & Finance Review) sau premianți la Euro-Asian Startup Awards 2022. De-a lungul timpului, Fagura a cooperat cu parteneri internaționali precum USAID, EBRD și UNDP.